Primul campionat de artă managerială în cadrul companii SANIN
Compania Sanin în perioada 3 septembrie -10 octombrie a organizat campionatul privind arta conducerii ,,Cupa Managerului -2012”. Autorul tehnologiei ,,Duelul Managerilor”, fiind Vladimir Tarasov, director şi fondator al şcolii managerilor din Talin.
Cîstigătorul Campionatului ,,Cupa Managerului -2012” este Marina Sochirca. Ocupantul locului doi fiind Alexei Sokolov. Pe locul trei s-a plasat Valerii Gucov, iar Olga Gobzinoi s-a invrednicit premiul simpatia publicului.
Cîtigătorii au primit premii valoroase:
I loc – i-pad Apple;
II loc – premiul bănesc în valoare de 4000 lei;
III loc – certificat cadou de la Vizaje-Nica în sumă de 1000 lei;
Premiul simpatia publicului – certificat cadou de la Tucano Coffee în sumă de 500 lei.
În cadrul campionatului au participat 16 angajaţi ai companiei SANIN, din următoarele departamente : departamentul vînzări, departamentul marketing, departamentul logistică, departamentul financiar, contabilitatea.
Organizatorii Campionatului ,, Cupa Managerului -2012” aduc sincere mulţumiri onorabilului juriu format din cunoscuţi experţi : Pavel Melnic, Igor Nisenboim, Diana Milceva, Ludmila Moraru, Galina Zablovscaea, Elena Butuc, Ilie Saţ, la fel şi mult stimaţii colaboratori ai companiei SANIN Alexandru Brestecico, Ala Lisnic, Vasile Terente, Victoria Socol, Cristina Sîrbu.
Felicităm toţi oaspeţii şi participanţii cu finalizarea primului campionat ,,Cupa Managerului -2012” organizat în cadrul companiei SANIN, care a confirmat ca aspiraţia spre cunoștințe în domeniul managementului și conducerii uneşte pe cei care tind spre succes şi se bucură de el.
